O poveste aproape paranormală care provine din Detroit, Michigan , unde o fată de 20 de ani, declarată moartă de medici, s-a trezit în timp ce se pregăteau să o îmbălsămeze, pregătind materialele necesare pentru a scurge sângele din corp.
Tânăra, în vârstă de 20 de ani, cu nevoi speciale datorită stării sale medicale , a fost găsită duminică dimineață fără viață, în urma unui stop cardiac . Familia lui Timesha a contactat imediat paramedicii , care au efectuat CPR și alte metode de resuscitare pentru aproximativ 30 de minute . Când Beauchamp nu a reacționat la manevrele de salvare , a fost declarată moartă la fața locului de către paramedici, a raportat șeful de pompieri din Southfield, Johnny Menifee.
Tragedie în familie ! O plantă din casă a provocat decesul unui copil de 5 ani
Geoffrey Fieger , avocatul familiei Beauchamp, a declarat pentru WXYZ că nașa lui Timesha, o asistentă medicală, a spus paramedicilor că a detectat un puls . „Erau pe punctul de a o îmbălsăma, ceea ce este mai înfricoșător dacă nu ar fi deschis ochii”, a spus Fieger, care a adăugat un alt detaliu important poveștii. În transportarea tinerei de la casa familiei la căminul funerar s-a întârziat o oră și jumătate și acest lucru a fost crucial pentru supraviețuirea ei.
Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24
Urmărește pagina noastră de Twitter, Instragram, Odnoklassniki, Tumblr și Reddit