Un ponei a fost ucis în bătaie de un grup de adolescenți. Se caută responsabilii: „Vrem dreptate”

Un ponei a murit după ce a fost ucis în bătaie de un grup de adolescenți din partea de vest  a Dublinului. O femeie a fost martora scenei și a alertat imediat autoritățile, iar acum asociațiile pentru drepturile animalelor cer justiție pentru Jenna, acesta este numele poneiului care a murit în urma violențelor suferite

Autorii gestului de lașitate  sunt câțiva copii cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani care l-au atacat și l-au bătut până la ultima suflare. Unul dintre ei s-a urcat pe spatele lui lovindu-l cu călcâiele în burtă iar ceilalți l-au lovit fără milă cu tot ce le-a căzut printre mâini. După ce și-au revărsat răutatea asupra bietului animal, l-au abandonat  în pădure. În urma alertei, trei voluntari ai MLHR, My Lovely Horse Recuse, au mers să caute poneiul în  zona exactă dar nu l-au găsit deoarece era târziu și întuneric.

O micuță balerină și-a pierdut brațul, dar nu vrea să înceteze să danseze, povestea Viennei de 12 ani

A doua zi, Martina Kenny, cofondatoarea asociației, a găsit-o bătută, plină de cheaguri de sânge , cu fața umflată și pe moarte. Așa că, împreună cu alți voluntari, a dus-o la fermă, dar, din păcate, a a doua zi murit.

„Jenna era slabă, foarte slabă. Avea capul într-o parte. Șocant a fost că chipul i era umflat, corpul era plin de vânătăi și cheaguri de sânge. Veterinarul a spus că a fost bătută cu o forță nemaivăzută ” , a explicat Martina, care solicită acum identificarea și pedepsirea celor responsabili pentru agresiunea brutală.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de Twitter,  Instragram, Odnoklassniki, Tumblr și Reddit

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.