Studiul care permitea continuarea sarcinii peste 40 de săptămâni a fost întrerupt: 6 nou-născuți au murit

Un studiu major la femeile a căror sarcină a durat peste 40 de săptămâni a fost întrerupt după moartea tragică a șase nou-născuți . Cercetarea a fost oprită în urmă cu un an, după ce s-au înregistrat decese premature în rândul copiilor femeilor cărora li s-a permis continuarea sarcinii până în a 43-a săptămână. „Suntem convinși este că nu ar fi corect etic să continuăm  cu studiul”, au concluzionat cercetătorii.

Nu există un consens internațional cu privire la modul de gestionare a sarcinilor sănătoase care durează mai mult de 40 de săptămâni, deși se acceptă în general că există un risc crescut de efecte adverse atât pentru mamă cât și pentru copilul peste 41 de săptămâni. Însă, deoarece riscurile sunt limitate, cercetările asupra sarcinilor târzii necesită un număr mare de femei pentru a obține o semnificație statistică.

Tatăl pe patul de moarte nu poate participa la nunta fiicei sale, ce face ea vă va lăsa fără cuvinte

Studiul, condus de Spitalul Universitar Sahlgrenska din Goteborg, a urmărit 10.000 de femei din 14 spitale, relatează The Guardian, care a fost întreruptă brusc în octombrie 2018, iar la acea vreme a implicat doar un sfert din gravidele programate. Dar cele șase decese au fost considerate un risc excesiv pentru femeile care ajung la a 43-a săptămână de gestație. Niciun copil nu a murit în grupul ale cărui sarcini s-au încheiat cu o săptămână mai devreme. Detaliile studiului au fost lansate recent, pe site-ul Universității din Göteborg. Consecințele imediate ale cercetării întrerupte “ar putea consta într-o schimbare cu recomandarea de a induce nașterea la cel mult 41 de săptămâni de gestație”, conchide autorul raportului.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și Instragram

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.