Schimbul macabru între un copilaș și un picior. Greșeală sau neatenția morgii spitalului?

O familie de români stabilită în Italia a fost pusă într-o situație imposibilă, iar acum își caută dreptatea în instanță.

Anul trecut, în noiembrie, Elena, a născut un copil decedat la Spitalul ”Alto Tevere”, din Citta di Castello. A vrut să-și îngroape copilul, conform tradiției din România, și a cerut trupul de la morgă.

Însă, în loc de copil, cei doi soți au primit un picior amputat, care provenea de la un bărbat matur, relatează La Nazione.

 Copilul a murit pe 16 noiembrie 2016, dar familia a primit aprobarea pentru a-i ridica trupul abia pe 17 februarie 2018, după necropsie și expertize pentru determinarea cauzei morții.

Angajații de la morgă, se pare, au comis grava eroare.

”Ne pare rău pentru eroarea făcută”, a fost singura justificare primită de la spital.

Ei au primit în același timp trupul unui bărbat decedat după o amputare și corpul copilului. Nu se știe cum, dar trupul copilului a ajuns în sicriu cu bărbatul în loc de picior, iar piciorul a fost pus în sicriul pregătit pentru copil.

Familia bărbatului decedat a primit trupul și a făcut înmormântarea. În momentul în care familia de român au venit să ridice corpul copilului decedat, cei de la morgă și-au dat seama de greșeala făcută.

Nu a fost de ajuns șocul suferit de incidentul în sine, românii au avut parte de un calvar. Au făcut demersuri pentru exhumarea bărbatului, pentru a-și recupera copilul.

Românii au dat spitalul în judecată și vor să afla cine este vinovat pentru această greșeală macabră.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24 și Google News

Urmărește pagina noastră de Twitter, Instagram, Odnoklassniki, Tumblr și Reddit

RoMondoNews24 este împotriva difuzării știrilor false. Veridicitatea informațiilor raportate pe romondonews24.com este verificată în prealabil prin consultarea altor surse.

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.