Raport intim într-o mașină ONU: Națiunile Unite deschid o anchetă asupra videoclipului oferit de Israel

Un cuplu a fost prins în Tel Aviv în timp ce avea relații sexuale într-o mașină a Națiunilor Unite. Au fost efectuate investigații pentru localizarea celor două persoane. Purtătorul de cuvânt al ONU a declarat că a fost „șocat de o faptă atât de neplăcută” de către angajații să

Un film de 18 secunde distribuit pe scară largă pe rețelele de socializare arată o femeie în rochie roșie călărind un bărbat pe bancheta din spate a unui SUV 4×4 cu emblema Națiunilor Unite. Clipul a fost filmat pe malul apei din Tel Aviv din Israel. Raportul sexual  are loc în timp ce șoferul se oprește  în trafic, în cea mai totală indiferență a celor două personaje. Investigațiile sunt în curs de desfășurare. Este foarte probabil ca cei doi să fie membri ai personalului forțelor de menținere a păcii Untso, prezenți în Ierusalim încă din 1948.

Oroare în Mexic: 14 cadavre au fost găsite în Zacatecas abandonate pe marginea drumului

„Toleranță zero pentru comportamente sexuale în rândul personalului ONU”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres .

Purtătorul de cuvânt al său, Stéphane Dujarric, a descris comportamentul cuplului potrivit postului  BBC „respingător. Ceea ce s-a întâmplat este împotriva tuturor principiilor noastre și eforturilor noastre de a elimina comportamentele incorecte ale personalului”.

Organizația Națiunilor Unite are reguli foarte stricte pentru acuzațiile de conduită sexuală necorespunzătoare: cei responsabili pot fi repatriați sau chiar eliminați din orice operațiune de menținere a păcii. Dujarric a declarat pentru BBC că ancheta este foarte aproape de identificarea cuplului. Din filmarea videoclipului, locul a fost recunoscut drept strada HaYarkon, o zonă foarte aglomerată de pe malul apei. Un raport al ONU a confirmat 175 de acuzații de exploatare sexuală și abuzuri în 2019 de către personalul său.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter,  Instragram și Odnoklassniki

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.