Petrece 8 ani într-o mănăstire, apoi călugarița devine una pornostar

Este povestea lui Yudi Pineda, o tânără care, după opt ani petrecuți în mănăstire, a lăsat totul în urmă și a devenit una pornostar

Știți cum se spune: ”Nesfâșite sunt căile Domnului”

Yudi, născută în regiunea Ituango din Columbia, într-o zi la școală, ca și ceilalți, a întâlnit câteva călugărițe care au vizitat școala unde învăța. O întâlnire care, datorită credinței profunde transmise de bunica ei a înțeles imediat că vrea să devină călugăriță.

Astfel că, a ajuns la mănăstirea unde și-a petrecut următorii opt ani ai vieții sale. Opt ani în care spune că a fost foarte fericită, ceea ce a dus-o foarte aproape să devină o adevărată călugăriță. Dar la un moment dat i s-a întâmplat ceva neașteptat:  a întâlnit dragostea. Fata spune presei locale că s-a îndrăgostit de un  bărbat din biserică și că nu a putut să facă nimic altceva decât să plece din mănăstire.

Oroare : doi copii au fost uciși în bătaie pentru că și-au făcut nevoile pe stradă

Yudi sa mutat apoi la Medellin, unde a început o carieră ca model, pentru Nestlé. La un moment dat l-a cunoscut pe
Juan Bustos, un antreprenor  important din industria porno. Barbatul a căutat fete tinere pentru a fi incluse în lumea pornografiei online. Și așa tânăra ex călugăriță a ajuns o ”cam girl”

În ciuda schimbării totale a vieții, fata susține că a păstrat o credință puternică în Dumnezeu: “Deseori mă spovedesc și când o fac, cer Domnului să mă ierte pentru că mă masturbez și fac sex”.

Pe scurt, chiar că nesfârșite sunt căile Domnului….

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și Instragram

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.