Obiceiul prost al unui bărbat de a-și mânca unghiile era să-l coste viața !

Steven McDonald, 48 de ani și-a mâncat unghiile de la mâini  timp de 48 de ani , adică pe toată durata vieții sale până în prezent. Acest obicei i-ar fi putut costa viața . Bărbatul, originar din județul scoțian Lanarkshire , a făcut o infecție pe degetul arătător al mâinii stângi tocmai din cauza acestui obicei de a-și mânca în continu unghiile.

Potrivit Metro, bărbatul s-a trezit într-o zi cu deget infectat și din care începuse să-i iasă puroi. După câteva ore însă, situația s-a agravat, determinând omul să sufere de o erupție cutanată care se răspândea pe întregul antebraț. A cerut ajutorul farmacistului, care i-a dat  sulfat de magneziu cu care să-și trateze rana, dar tratamentu s-a dovedit inutil.

Citește și Doi părinți și-au lăsat fetița să moară de foame pentru că era prea mică să-i ajute la fermă

Astfel, bărbatul nu a avut de ales și a decis să meargă la Spitalul Monklands unde i s-a descoperit o infecție în sânge numită panonychia . Aici medicii au decis să o opereze și să îndepărteze atât carnea infectată, cât și unghia, care ar putea să nu-i mai crească  niciodată.  Operația a durat aproximativ două ore și a stat în terapie intensivă două zile. Înainte de a fi externat medicii i-au spus bărbatului că dacă ar mai fi întârziat alte două ore, ar fi putut fi mort.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și Instragram

 

 

 

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.