O mamă și-a castrat fiul de trei ani, copilul povestește cu cuvintele sale: ” A făcut-o cu o pensetă”

O mamă și-a castrat fiul de trei ani, copil povestește cu cuvintele sale: ” A făcut-o cu o pensetă”

A abuzat atât de mult timp și cu atâta cruzime de fiul său de 3 ani, până a ajuns să-l castreze. Bretania Nicole Lippincott de 29 de ani, din Lippincott, Fairmont, Virginia de Vest, și-a înfometat fiul și a comis mai multe abuzuri asupra lui până când i-a smuls organele genitale cu penseta .

Când poliția a intrat în apartamentul lor, a găsit copilul în stare avansată de malnutriție, îmbrăcat doar în chiloței, cu diverse vânătăi pe corp și leziuni evidente la organele genitale și pe buze. Copilul a fost interogat de poliție și cu cuvintele și gesturile lui a recunoscut că rănile au fost cauzate de mamă. Copilul a oferit detalii groaznice despre abuzurile pe care fusese forțat să le suporte.

Băiețelul a explicat apoi că nu i s-a dat de mâncare fiind obligat să privească alte persoane mâncând. Agenții au intrat în locuința femeii în urma unui raport de deținere de droguri, dar nu și-ar fi închipuit că ar putea găsit o asemenea scenă. Femeia a fost arestată și fiul încredințat serviciilor sociale.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și Instragram

Lasă un comentariu

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.