Noua Zeelandă și Papua Noua Guinee au pus la dispoziție o parte din armata lor pentru a lupta împotriva incendiilor din Australia

Noua Zeelandă și Papua Noua Guinee au pus la dispoziție o parte din armata lor pentru a combate incendiile care distrug Australia de mai bine de două luni . În octombrie trecut, Noua Zeelandă a trimis deja 157 pompieri, la care se vor adăuga alți 22 anunțați săptămâna trecută. Zilele trecute, Noua Zeelandă a trimis în Australia două departamente de inginerie militară și trei elicoptere ale Forțelor Aeriene. Pe de altă parte și Papua Noua Guinee a pus la dispoziție un număr de 1000 de soldați și pompieri.

Citește și Previziuni sumbre: autoritățile australiene avertizează că vor mai fi alte două luni de IAD

Vanuatu, un stat insular situat la estul Australiei, a oferit și sprijin, deși financiar: administrația locală s-a angajat să ofere Rural Fire Service, organizația de voluntari din Noua Țara Galilor de Sud, 250 de mii de dolari australieni (aproximativ 155 de mii de euro).

De peste două luni, neputinţa îi însoţeşte pe australienii aflaţi în calea incendiilor uriaşe. Zeci de mii au fugit din calea valurilor de foc, în timp ce alţii rămân pe loc să îşi apere casele.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și Instragram

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.