Medic acuzat de uciderea a 25 de pacienti, risca inchisoarea pe viata

Un medic din Ohio a fost acuzat de crimă pentru moartea a 25 de pacienți, cauzate de  supradoze de analgezice.

 

William Husel un medic de la spitalul din Columbus, Mount Carmel Health System din Columbus, din 2015 până în 2018, ar fi administrat supradoze de medicamente a 29 de pacienți aflați în terapia intensivă.  Avocatul apărării asigură că Husel nu intenționa să ucidă pacienții .

 

Doctorul riscă acum închisoarea pe viață.

 

Sistemul de sănătate Mount Carmel a constatat că medicul a administrat un supradozaj și de opiacee potențial letale la 29 de pacienți de-a lungul anilor, inclusiv 5 pacienți ale căror condiții s-ar fi putut îmbunătăți.

 

Au fost depuse mai mult de douăzeci de procese pentru omor împotriva medicului și a sistemului spitalicesc, iar familiile au spus că rudele au murit din cauza supradozelor, din neglijență sau intenționat din cauza calmantelor comandate de Husel. Unii au speculat chiar că au fost înșelați de severitatea condițiilor pacienților.

 

Mount Carmel Health System și-a cerut scuze public  familiilor și a compensat deja unele cazuri civile cu sute de mii de dolari.

Te-ar putea interesa și Fetita este neastamparata, mama arunca benzina pe ea si ii da foc

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe MondoNews24

Urmărește pagina noastră de Facebook

Lasă un comentariu

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.