Japonia: patrimoniul UNESCO castelul Shuri din Okinawa, distrus într-un incendiu de proporții

Japonia: patrimoniul UNESCO castelul Shuri din Okinawa, distrus într-un incendiu de proporții

Clădirea principală a Castelului Okinawa, din capitala Naha, a fost arsă din temelii într-un incendiu de proporții. Autoritățile locale au anunțat că incendiul despre care nu se cunosc încă cauzele, a pornit  în primele ore ale dimineții de joi dimineața.  mai mult de 10 autospeciale de pompieri, s-au repezit aproape imediat. Poliția a anunțat că nu în momentul incendiului nu se aflau persoane în clădire.

Pakistan, un tren plin de pasageri a luat foc: 46 de morți și 42 de răniți

Castelul Shuri vechi este unul dintre principalele obiective turistice de pe insula din sud-vestul arhipelagului și datează din regatul Ryukyu, care a stăpânit teritoriul timp de 450 de ani, înainte de integrarea japoneză a Okinawa, în 1879. Deși castelul a fost grav avariat în timpul bombardamentelor americane, în timpul celui de-al doilea război mondial, complexul a fost parțial restaurat și deschis publicului în cadrul unui parc național în 1992. În decembrie 2000  devenise cel de-al unsprezecelea sit al Patrimoniului Mondial din Japonia.

castelul

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și Instragram

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.