Furtunile și fulgerele din India au provocat in cateva ore 32 morti printre care si copii

Furtunile și fulgerele din India au provocat in cateva ore 32 morti printre care si copii

Furtunile cu fulgere au lovit întregul stat din Bihar, în nord-estul Indiei, ucigând săteni inclusiv femei și copii. Potrivit autorităților locale, mai mult de 100 de persoane au fost victimele inundațiilor, futunilor cu fulgere și alte dezastre cauzate de vreme rea au fost deja înregistrate de la începutul ploilor musonice.
 

Cel puțin 32 de persoane au fost ucise și peste 10 persoane au fost rănite din cauza fulgerelor declanșate de furtunile bruște care au lovit de câteva câteva ore statul Bihar, în nord-estul Indiei, la granița cu Nepal. Potrivit unui oficial raportat miercuri și raportat de India Today,  printre victimele tragediei se află și câteva femei și copii care în momentul tragediei se aflau în aer liber.

 

Din păcate, furtunile cu fulgere nu sunt neobișnuite în aceste părți ale țării în acest moment al anului iar numărul victimelor este în continu creștere în fiecare an.  Una dintre cele mai grave tragedii s-a produs acum două săptămâni, când opt copii au fost uciși de un fulger care ia prins în aer liber în satul Dhanpur Musahari.

De Marius Oprea

Te-ar putea interesa și Si-a inlantuit fiul de 10 ani pentru a-și duce sotia la spital sa nasca: fuge si il denunta

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe MondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și Instragram

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.