Facea pe taximetristul prostituatelor bulgaroaice in Italia. Sandu Doru, a fost arestat

Facea pe taximetristul prostituatelor bulgaroaice in Italia. Sandu Doru, a fost arestat in Salento, Italia

Sandu le duce pe bulgăroaice la ”locul de  muncă” în provincia Lecce. Nu le cerea mult, doar 10 euro. Dar poate că Sandu Doru nu știa că este ilegal și așa carabinierii, după aproape o lună de investigații l-au arestat. ”Muncitoarele ” aveau între 25 și 40 e ani.

După o lună de investigații, carabinierii din Copertino (Lecce) l-au arestat pe Sandu Doru în vârstă de 46 de ani. El era un vechi ”prieten ” ale forțelor de ordine, tot pentru infracțiuni ca abuz și exploatare a prostituției. Agenții au confirmat că femeile, toate bulgăroaice cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, lucrau ca prostituate în mediul rural din jurul orașului Copertino.  Sandu le lua de acasă și le ducea pe fiecare la locul ei de ”muncă” , și pentru asta avea 10 euro de la fiecare, scrie presa italiană La Gazzetta del Mezzogiorno.

 

Nu știm care este numărul de muncitoare pentru care el și-a riscat libertatea, dar poate că  a considerat că se merită iar acum se află închis la închisoare din Lecce.

Te-ar putea interesa și Arnold Schwarzenegger a fost atacat in Africa de Sud cu un picior in spate / Video

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe MondoNews24

Urmărește pagina noastră de Facebook

 

 

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.