Deznodământ trist. După 13 zile, băieţelul din Spania, căzut într-un puț adânc, a fost găsit mort

Deznodământ trist…

Echipele de intervenţie au găsit corpul copilului de doi ani căzut pe 13 ianuarie într-un puţ de explorare cu adâncimea de peste 70 de metri, în provincia spaniolă Malaga, informează cotidianul El Mundo, potrivit Mediafax.

Autorităţile au lucrat permanent pentru a reuşi scoaterea lui Julen din puţul cu diametrul de 25 de centimetri. A fost forat un puţ paralel, iar corpul copilului a fost găsit mort în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Corpul micuțului se afla la adâncimea de 71 de metri.

Julen, în vârstă de doi ani, a căzut în puţ pe 13 ianuarie, în timp ce se plimba cu familia în zona Totalan, în provincia Málaga.

La operaţiune au participat 300 de persoane: ingineri, protecția civilă, garda civilă, medici, pompieri.

În 2017, băiețelul cel mare a murit subit în urma unui atac de cord. Familia distrusă a declarat presei că erau convinși că băiețelul lor va trăi, deoarece îngerul păzitor îl va apăra.

Când cei doi părinți au aflat de moartea celui de-al doilea fiu, ultimul fiu, tatăl s-a simțit rău fiind transportat de urgență la spital.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24 și Google News

Urmărește pagina noastră de Twitter, Instagram, Odnoklassniki, Tumblr și Reddit

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.