”Dacă el moare, murim şi noi”, doi soți români s-au sinucis când fiul lor a murit de cancer

Aceasta este tragedia fără margini a unei familii din Constanța

Nicuşor şi Vangheliţa Aravă au decis să se sinucidă chiar în ziua în care copilul lor a murit, în 2015.  Ei au scris o scrisoare de 13 pagini în care au povestit drama prin care au trecut și motivul deciziei de a-și pune capăt zilelor. Cea care și-a luat prima viața a fost mama lui Cristian, care s-a spânzurat, fiind ajutată de soțul ei. Tatăl lui Cristian s-a sinucis și el, după ce a așezat corpul soției lângă cel al copilului, pe un pat.

Acestă tragică poveste a fost preluată de taotă presa internațională.

În ziua în care copilul lor a murit după o grea suferință, cei doi părinți s-au sinucis, doborâți de durere. Cei doi au scris înainte o scrisoare de 13 pagini în care au povestit motivul pentru care au decis să plece pe lumea cealaltă în acelaşi timp cu copilul lor.

O asistentă donează ficatul micuțului pacient de 7 luni: „Intervenția a durat 14 ore, dar merită să trăiască”

În scrisoarea de adio lăsată, părinții băiatului își motivează gestul, spunând că nu pot trăi fără băiatul lor, Cristian, în vârstă de zece ani. Nicuşor şi Vangheliţa Aravă au primit vestea că băiatul lor este grav bolnav când acesta avea vârsta de aproap e trei ani. Cei doi au făcut tot posibilul pentru a salva viața copilului lor, Cristian urmând tratamente timp de aproape șapte ani. Atunci când Cristian a ajuns la vârsta de zece ani, părinții au primit o veste cumplită de la medici, care le-au spus că nu se mai poate face nimic pentru copilul lor. Mama lui Cristian a postat pe facebook un mesaj în care scris că dacă baiatelul ei va muri, viață ei se va sfârși.

Corpurile celor trei au fost descoperite după câteva zile, când vecinii au anunțat că în bloc se simte un miros greu din apartamentul familiei.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și Instragram

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.