Românii care vin din străinătate nu vor mai intra obligatoriu în carantină sau izolare, potrivit proiectului de lege al stării de alertă. Cei care revin în ţară vor trebui să prezinte un certificat medical care să ateste că nu au COVID-19. Certificatul, va trebui să fie eliberat cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în România și trebuie prezentat la graniţă. Acesta trebuie să ateste faptul că persoana care revine în ţară nu are COVID-19.
Deschiderea școlilor în Danemarca: lecțiile se țin la grădina zoologică și pe stadion
Călătoriile cu avionul vor fi total diferite. În starea de alerta, Ministerul Transporturilor poate să ceara reguli clare ca aeroporturile, avioanele și alte echipamente să fie igienizate. De asemenea, vor exista măsuri de distanțare socială și reguli de conduită. Setul de reguli va fi stabilit tot de minister. Legea cu măsurile care ar putea fi aplicate în starea de alertă a trecut miercuri de votul final din Parlament, potrivit Mediafax.
Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24
Urmărește pagina noastră de Facebook, Twitter și Instragram