Covid, propunere șoc în Elveția: „Fără internare în terapiile intensive pentru cei care neagă prezența virusului ”

”Fără internare în terapia intensivă pentru negatorii de Covid”: propunerea de șoc a fost lansată în Elveția de Willy Oggier, economist specializat în asistență medicală. Expertul și-a expus gândurile în tabloidul Blick , cel mai popular ziar elvețian. Potrivit lui Oggier „Cei care ignoră voluntar regulile distanțării sociale și igienei  trebuie să își asume responsabilitatea pentru faptele lor”, motiv pentru care propune să se înregistreze numele celor care se declară sceptici față de existența lui Covid, negându-le internarea în terapiile intensive, mai ales dacă acestea sunt pline.

Citește și Declarația unui preot italian: „Covid este un proiect criminal de elită pentru a construi lumea lui Satana”

Potrivit economistului, acest mod de a proceda ar putea servi drept lecție: „De multe ori sunt necesare sancțiuni pentru ca sistemul să funcționeze”. Elveția, care în primul val reușise să oprească epidemia, este acum una dintre cele mai afectate țări din Europa. Rata pozitivității, raportată la numărul de tampoane efectuate, se ridică la aproximativ 27,9%, în timp ce numărul de pozitivi confirmat depășește 270 de mii (la sfârșitul lunii iulie erau puțin peste 35 de mii).

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de Twitter,  Odnoklassniki, Tumblr și Reddit

RoMondoNews24 este împotriva difuzării știrilor false. Veridicitatea informațiilor raportate pe romondonews24.com este verificată în prealabil prin consultarea altor surse.
Acest articol a fost verificat cu https://www.blick.ch/wirtschaft/gesundheitsoekonom-willy-oggier-fordert-gesundheitsoekonom-will-corona-rebellen-zur-kasse-bitten
Lasă un comentariu

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.