Corpul dezmembrat al unei tinere a căzut în fața unor copii de la etajul al 12-lea

Corpul dezmembrat al unei tinere a căzut în fața unor copii de la etajul al 12-lea.  Victima, numită doar Elizaveta de 19 ani, a fost ucisă și dezmembrată înainte ca părțile corpului ei să fie aruncate de pe un balcon din orașul rus Chita.

Copiii au privit cu groază cum părțile trupului unei adolescente – inclusiv capul tăiat – au fost aruncate de la etajul 12 al unui bloc după ce a fost ucisă. Copiii se jucau afară, când hainele pătate de sânge au fost aruncate primele dintr-un balcon de la unul dintre etajele superioare.  Apoi au văzut cum părțile trupului dezmembrate ale femeii, inclusiv capul  au fost apoi aruncate dintr-un apartament din orașul sibian Chita din sud-estul Rusiei.

Un copil în vârstă de trei săptămâni a murit după ce a fost înjunghiat în brațele mamei sale

Victima de 19 ani a fost numită doar Elizaveta,și lucra la un club de striptease, iar suspectul de crimă, care a fost arestat, a fost chiar iubitul ei, potrivit rapoartelor mass-media locale.

Un prieten al femeii moarte a postat un apel pe rețelelede socializare pentru a strânge bani pentru înmormântarea: „A fost crescută într-un orfelinat și locuia cu bunica ei”, a spus prietena. Chita este un oraș cu o populație de 330.000 de locuitori în estul Siberiei, aproape de granița rusă cu Mongolia.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și Instragram

Lasă un comentariu

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.