Coronavirus, o tânără asimptomatică și-a infectat întreaga familie

Într-un studiul, publicat în Journal of the American Medical Association și citat de The Guardian, se descrie cazul unei fete care a infectat ce cinci membri ai familiei sale, în ciuda faptului că nu a avut niciodată simptome . Un caz care evidențiază pericolul pe care îl prezintă coronavirusul și sugerează că numărul celor infectați la nivel mondial ar putea fi mult mai mare decât s-ar crede.

Potrivit studiului, realizat de dr. Meiyun Wang, de la spitalul Universității din Zhengzhou și colegii săi, tânăra în vârstă de 20 de ani a călătorit aproximativ 650 de kilometri de Wuhan pentru a ajunge în orașul Anyang din provincia Henan, pe 10 ianuarie , unde a vizitat mai multe rude.

Citește și Într-o peșteră, printre animale sau în mormintele unui cimitir: iată unde trăiesc copii sirieni

Aproximativ o săptămână mai târziu, cinci dintre rudele ei au prezentat febră și alte simptome respiratorii. Fata a fost apoi plasată în carantină și testată pentru virus. Tampoanele au rezultat inițial negative, dar pozitivitatea a apărut în analizele ulterioare , deși nu a prezentat niciun fel de simptome .

Toate cele cinci rude ale ei, care nu au vizitat Wuhan sau au fost în contact cu alte persoane din epicentrul orașului, au rezultat pozitiv la COVID-19, însă nici până pe 11 februarie tânăra nu a dezvoltat niciun simptom.

“Secvența evenimentelor sugerează că coronavirusul ar fi putut fi transmis de către un purtător asimptomatic”, scriu cercetătorii, care adaugă: dacă rezultatele sunt replicate, “prevenirea infecției cu COVID-19 se poate dovedi dificilă”.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și Instragram

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.