Coronavirus, ”În Franța primele cazuri erau prezente deja în noiembrie”

Coronavirus în Franța. Primele cazuri de coronavirus ar fi avut loc deja în noiembrie 2019  în regiunea franceză Alsacia, la granița cu Germania. Acest lucru a fost declarat într-un comunicat de presă emis de spitalul Albert Schweitzer din Colmar, în care au fost analizate toate cele 2.456 de tomografii toracice făcute între 1 noiembrie și 30 aprilie.

Michel Schmitt, șeful departamentului de diagnostică, a evidențiat toate dosarele compatibile cu covid-19, care au fost apoi examinate de mai mulți radiologi. Studiul arată că primele cazuri de Covid-19 care au ajuns în spital datează din 16 noiembrie. Apoi, a existat o progresie foarte lentă a bolii până la sfârșitul lunii februarie, urmată de o creștere rapidă cu un vârf epidemiei la 31 martie.

Coronavirus, primul caz în Franța s-a descoperit în decembrie

Potrivit Dr. Schmitt, infecția s-a accelerat în Alsacia în timpul petrecerilor de sfârșit de an în piețele de Crăciun și reuniunile din familii, ca mai să explodeze la sfârșitul lunii februarie, după o adunare evanghelică din Mulhouse. Până în prezent, primul caz înregistrat oficial în Alsacia, datează din 25 februarie.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și Instragram  

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.