Cea mai bună prietenă se îmbolnăvește de cancer. Din solidaritate își rade părul la zero

Oisin Ruskin, un băiețel de șase ani, a decis să-și radă părul la zero din solidaritate pentru Lulu DeVries, cea mai bună prietenă al lui care de puțin timp timp s-a îmbolnăvit de cancer.

Cei doi prieteni se numesc Lulu DeVries și Oisín Ruskin. Ambii au șase ani și s-au întâlnit cu câteva luni în urmă în prima zi de școală. De atunci au devenit cei mai buni prieteni, practic inseparabili. Cei doi au fost colegi de bancă în Bedfordshire, Anglia. Asta  până când Lulu, a început să acuze dureri inexplicabile. După ce a fost supusă a mai multe examene medicale, i-a fost diagnosticat cu neuroblastom, un tip rar și agresiv de cancer care se formează în unele tipuri de țesut nervos.

O adolescentă de 14 ani a murit din cauza arsurilor după ce a urmărit un tutorial

Copila a trebuit să urmeze imediat cicluri de chimioterapie, chirurgie, radioterapie și imunoterapie. Părinții ei, Rob și Claire, au creat o campanie de strângere de fonduri pentru ea pentru a putea călători în Statele Unite și să încerce un tratament experimental acolo, care ar putea avea efecte benefice și să-i salveze viața.

Printre toate gesturile de solidaritate cel mai sensibil este cel al prietenului ei  Oisín care a cerut să-și radă părul astfel încât să se poată asemăna cât mai mult Lulu.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și Instragram

 

 

 

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.