Cartofii prăjiți intens pot crește riscul de cancer

Cartofii prăjiți intens pot crește riscul de cancer, avertizează o agenție guvernamentală din Marea Britanie

Alimentele bogate în amidon preparate la temperaturi foarte înalte pentru o perioadă lungă de timp, precum cartofii prăjiți intens, pot crește riscul de cancer în cazul persoanelor care le consumă în mod frecvent.

Potrivit Agenției guvernamentale pentru standarde alimentare din Marea Britanie (FSA), o substanță numită acrilamidă, produsă atunci când alimentele bogate în amidon sunt prăjite, fripte sau coapte pentru o perioadă îndelungată la temperaturi foarte înalte, poate crește riscul de cancer. Acest lucru a fost relevat în urma studiilor efectuate pe animale, au precizat reprezentanții Agenției.

Într-o declarație care a stârnit critici din partea unor experți independenți, FSA susține că pentru reducerea pericolului consumatorii ar trebui să gătească alimentele bogate în amidon la temperaturi scăzute și să le mănânce atunci când acestea au o tentă aurie, nu maronie.

Alți experți susțin, însă, că există o serie de factori cu un mai mare potențial cancerigen, precum fumatul, consumul de alcool și obezitatea, iar consumatorii ar trebui să își concentreze atenția în primul rând asupra lor.

“În urma studiilor efectuate pe animale s-a observat că acrilamida are potențialul de a interacționa cu ADN-ul din celulele noastre, așadar poate fi asociată cu cancerul”, susține organizația Cancer Research UK într-un răspuns emis după anunțul FSA.

“ În urma cercetărilor efectuate pe oameni, dovezile arată că, în cazul majorității tipurilor de cancer, nu există o asociere între acrilamidă și riscul de cancer”, precizează aceasta.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24 și Google News

Urmărește pagina noastră de Twitter, Instagram, Odnoklassniki, Tumblr și Reddit

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.