Povestea medicului fals italian Matteo Politi, alias Matthew Mode, face vâlvă acum și în toatăEuropa. Există indicii clare că acesta a operat și în Londra, nu doar România și Italia.
O femeie din Marea Britanie a declarat pentru The Sun, că că italianul i-a făcut o intervenție la buze.
Melek Stevens, antrenor personal de fitness în vârstă de 39 de ani, spune că l-a întâlnit pe Politi la o sala de sport din Londra:
“Mi-a injectat buzele acasă la mine. A plecat de la mine cu 200 de lire sterline, spunând că aspectul buzelor se va îmbunătăți mult în zilele următoare. Dar nu a fost nicio diferență”, a spus femeia pentru The Sun.
“Nu l-am mai văzut niciodată. Mă simt păcălită. Sunt sigură că nu sunt singura cu care a lucrat la Londra. Am noroc că nu am făcut o infecție. Merită o pedeapsă exemplară”, a mai spus Melek.
Britanicii cred că a lucrat sub numele de Matthew Mode și la ei în țară.
Jurnaliștii de la The Sun au obținut informații potrivit cărora italianul a condus un cabinet la ei în țară. Potrivit unor documente Politi a locuit la Stratford, estul Londrei până la sfârșitul anului 2017.
El a fugit în România după ce a fost condamnat pentru furtul de identitate în Italia în 2011.
Autoritățile medicale din Marea Britanie fac acum cercetări în ceea ce-l privește pe Matteo Politi.
Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24 și Google News
Urmărește pagina noastră de Twitter, Instagram, Odnoklassniki, Tumblr și Reddit