Băiețel de 3 ani torturat până la moarte și aruncat într-un depozit de deșeuri. Criminalii au 7 și 8 ani

Au torturat un băiețel de 3 ani și i-au aruncat corpul fără viață într-un depozit de deșeuri.

Crima este deja șocantă, cu atât mai mult este vârsta celor doi mici criminali care au doar 7 și 8 ani. Cei doi copii au recunoscut că au legat copilul de o frânghie și apoi au aruncat la pietre în el până când a căzut la pământ. Corpul micuțului a fost găsit într-o groapă de gunoi din Germiston, Africa de Sud, la aproximativ un kilometru de casa victimei.

Probabil copilul i-a urmat  crezând că sunt prietenii lui de joacă, dar, din păcate, lucrurile erau mult mai diferit. Alarma a fost dată de familia copilului, care, nevăzându-l în curtea din spate unde credeau că este, au sunat la poliție. După câteva ore,  corpul copilului găsit în depozitul de deșeuri. Incredul, tatăl s-a repezit la locul unde a fost găsit cadavrul și când și-a văzut micuțul, a intrat în șoc.

”Sa nu spui nimănui ” documentarul șocant despre preoții pedofili care a șocat Polonia / VIDEO

Copilul era încă acoperit de sânge proaspăt iar cei doi copii au mărturisit crima.

Nu sunt clare motivele care i-au condus pe cei doi tineri să facă un astfel de gest . Cei doi ucigași și-au cerut scuze, dar tatăl este convins că altcineva se află în spatele lor și cere să se facă dreptate.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și Instragram

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.