Avertisment ! Clorochina crește riscul de mortalitate. Studiul

Hidroxiclorochina și clorochina, medicamentele împotriva malariei testate împotriva coronavirusului, par a fi legate de un risc crescut de decese în rândul pacienților cu  Covid și cu probleme cardiace. Astfel de medicamente, pe care și Donald Trump le ia preventiv, par să nu fie benefice pacienților. Este ceea ce a relevat un studiu publicat în revista Lancet.

Potrivit cercetătorilor Universității Sorbonne din Paris  care au efectuat cercetările, medicamentele nu au  efecte benefice nici dacă sunt luate singure,  și nici dacă sunt asociate cu un antibiotic. Studiul a fost făcut pe datele a 15 mii de persoane, din 671 de spitale din diverse țări, tratate cu medicamentele împotriva malariei și unul sau două antibiotice care au fost uneori combinate  sub observație.

Tulburarea sexuală jenantă care a stat la baza furiei lui Adolf Hitler

În orice combinație a celor patru medicamente, terapia a fost asociată cu un risc mai mare de deces decât cel observat la 81 de mii de pacienți cărora nu le-au fost administrate aceste medicamente. Cel mai mare risc a fost observat la grupul tratat cu hidroxicloroquina și un antibiotic, unde 8% dintre pacienți au dezvoltat aritmie cardiacă.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter, și VK

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.