Astăzi se împlinesc 171 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani. A fost socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel.

Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902.

Citește și Brazilia sub șoc, spitale fără oxigen: „Pacienții Covid mor asfixiați”. Scene de disperare

Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Moartea lui rămâne misterioasă, varianta acreditată fiind că ar fi fost lovit cu o piatră sau cărămidă în cap de un internat al spitalului. Mulți au scris că Eminescu – dovadă scrierile sale – nu a fost nebun niciodată, iar boala lui a fost a societății în care i-a fost dat să trăiască. El rămâne, chiar dacă sunt detractori și azi, geniul tutelar al literaturii române, poetul nepereche.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24 și Google News

Urmărește pagina noastră de Twitter, Instagram, Linkedin, Odnoklassniki, Tumblr și Reddit

RoMondoNews24 este împotriva difuzării știrilor false. Veridicitatea informațiilor raportate pe romondonews24.com este verificată în prealabil prin consultarea altor surse.
Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.