Al Treilea Război Mondial: 10 locuri sigure de refugiu în caz de conflict nuclear

Un posibil Al Treilea Război Mondial ar provoca moartea a milioane de oameni, iar Daily Star  s-a gândit să indice cele mai sigure zece locuri din lume pentru a ne refugia în cazul unei bombe atomice.

Tensiunile dintre președintele american Donald Trump și Iran, săgețile președintelui rus Vladimir Putin, omologul său chinez Xi Jinping; intempestiunile presedintelui Coreei de Nord, Kim Jong-Un – au determinat  răspandirea unei  oarecare îngrijorare cu privire la posibilitatea unui nou conflict între puterile nucleare.

În acest caz, iată clasamentul celor mai sigure 10 țări din lume:

*Islanda se află pe primul loc printre locurile sigure de refugia în cazul unei bombe atomice, populată de doar 325.000 de locuitori, fără armată și, prin urmare, protejată de NATO;

*Noua Zeelandă ocupă al doilea loc , cu o populație de doar 4,8 milioane de locuitori.

*Pe locul al treilea se află Portugalia;

*Austria și Danemarca ocupă, respectiv, poziția a patra și a cincea, în timp ce Canada și Singapore, în ordine, pe locul șase și al șaptelea.

*Slovenia se află pe locul opt, Japonia pe locul nouă și, în final, pe ultimul loc în clasament se află Elveția.

Citește și Site-ul guvernului american a fost atacat de un grup de hackeri iranieni

Printre țările cele mai puțin sigure, ziarul  indică Regatul Unit pe locul 45;  China  pe locul 110; Statele Unite  pe locul 128; Iran pe locul 139; Coreea de Nord, pe locul 151, iar în cele din urmă Rusia, pe locul 154.

Cele mai nesigure locuri din lume ar fi Somalia, urmată mai întâi de Irak, sudul Sudanului, Siria și în final Yemen.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și Instragram

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.