Acuzație șoc! “Administrația Trump a refuzat absorbantele femeilor migrante cu ciclul”

Femeile migrante reținute de administrația Trump ar avea acces foarte limitat la strictul necesar, cum ar fi absorbatele și tampoanele.

Din acest este în curs un proces care vizează să facă lumină asupra condițiilor „înfricoșătoare” pe care le suportă tinerele. La începutul acestui an, liderul pentru drepturile omului al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Michelle Bachelet a declarat că, copiii reținuți în structuri conduse de autoritățile de imigrare din Texas fuseseră arestați în condiții pe care el le-a numit  „oribile” .

Copiilor li s-a refuzat accesul la dușuri, mâncare sau așternuturi, probabil încălcând o sentință de 20 de ani. Acum, într-un proces intentat de 19 state, detalii suplimentare au fost date de unii dintre acei copii  care au raportat anchetatorilor că au fost ținuți în camere mult prea mici și pentru a sta jos și că au fost treziți în mod repetat în timpul nopților prin „apeluri” obligați să se lupte între ei pentru mâncarea pe care paznicii o aruncau pe podea.

Nu doar în Amazon, incendiile distrug și Africa Centrală

O tânără le-a spus avocaților statului Washington că femeilor li se permitea doar un singur tampon sau absorbant pe zi.

După aceea, cel puțin una dintre ele a  spus „nu a avut de ales decât să continue să poarte lenjeria și hainele murdare”. Bob Ferguson, avocatul general al Washingtonului, se numără printre cei care se află în spatele procesului depus în California. El a susținut că politicile de imigrare ale lui Donald Trump au fost „reminiscente de capitole rușinoase din istoria americană”.

El a adăugat: „Pe lângă lipsa de periuțe de dinți, săpun sau acces la dușurile  copiii au povestit că erau înghesuiți în celule extrem de înguste, iar copiii mai mici, ca pedeapsă, erau puși în cuști  și trebuiau să se bată între ei pentru bucățile de mâncare pe care paznicii o aruncau pe jos ».

Triburile indigene jură să lupte pentru Amazon ”până la ultima picătură de sânge”

Cazul include mărturia avocatei Alma Poletti, investigator al diviziei de drepturi civile a dlui. Ferguson, care a susținut că o tânără care a avut menstruație i-a fost permis să facă duș numai după 10 zile. ”Amintiți-vă că era o altă fată care a avut un ciclu menstrual. Fiecare dintre ele primeau câte un absorbant pe z. Chiar dacă paznicii știau despre menstruați, nu ofereau dușuri sau nici o schimb  de haine, chiar și când cealaltă fată era pătată vizibil pe pantaloni – spunea Poletti -. Fata asta n-a avut de ales decât să continue să poarte lenjerie și pantaloni murdari ».

De Ana Moldovan

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și Instragram

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.