Actrița Heather Locklear condamnată: va ajunge într-o instituție de sănătate mintală

Heather Locklear, vedeta serialelor din anii ’80 -’90, a fost condamnată la  30 de zile într-un centru de sănătate mintală pentru că a agresat unii polițiști și un paramedic.

Devenită celebră pentru că a jucat în „Melrose Place” și „Dinastia”, actrița Heather Locklear a fost arestată în iunie 2018, sub acuzația atac împotriva unui polițist și al unui paramedic. Agenții de poliție au fost chemați să intervină chiar de un membru al familiei vedetei, care a decis să pună capăt violențelor pe fondul consumului de alcool al actriței.  Chiar în aceste zilea fost dată sentința:

Heather Locklear a fost condamnată la 30 de zile într-un centru de sănătate mintală. În cazul în care acesta refuză, actrița va fi condamnată la 120 de zile de închisoare.

Uită să cumpere mâncare pentru pisică, se întorc și câștigă peste 1 milion de euro

Potrivit TMZ, Heather Locklear va trebui să intre în instituție până la 6 septembrie. Dacă nu  se va prezenta, va ajunge în închisoare. În tot acest timp ea nu va putea consuma alcool, nu va avea acces la arme sau va lua medicamente care nu au fost prescrise anterior de medici.

De Ana Moldovan

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și Instragram

 

Lasă un comentariu
Spread the love

O voce liberă fără stăpâni !
Un, blog, un portal de știri fără șefi ! Este gratis ! RoMondoNews24, un altfel de blog, un altfel de portal cu știri din întreaga lume. O sursă de informație fără ocolișuri și fără perdea. O sursă direct la țintă. Înființat în 2018, am reușit să intru în milioane de case de români din toată lumea cu informații de ultimă oră, extrem, sănătate, știri de actualitate, lifestyle, diaspora și curiozități.
Îmi place să dau voce celor ce nu au glas, celor care rămân în liniște de teamă să nu facă prea multă gălăgie, celor care stau ascunși de teamă să nu fie văzuți…
Dacă apreciați munca mea, modul meu de a scrie, puteți să mă susțineți cu un contribut oricât de mic și fără obligații. Mulțumesc pentru ajutor.