25 noiembrie, Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. Din Nigeria până în Brazilia, din Franța până în India, nicio țară nu a scăpat de pandemia cu noul coronavirus, dar nici de explozia “colaterală” a agresiunilor suportate de femei, ceea ce dă o rezonanță specială anul acesta Zilei internaționale pentru eliminarea violențelor, marcată miercuri 25 noiembrie, relatează AFP, citată de Agerpres.
Conform statisticilor ONU Femei publicate la finele lui septembrie, izolarea a dus la înmulțirea în toată lumea a plângerilor sau apelurilor la autorități în legătură cu violențe domestice: cu 30% în Cipru, cu 33% în Singapore, cu 30% în Franța și cu 25% în Argentina.
Pretutindeni în lume, pe fondul restricțiilor de deplasare impuse în ideea de a limita răspândirea virusului, femei și copii au fost izolați, în spatele ușilor închise, în condițiile în care “casa este locul cel mai periculos pentru femei”, după cum a amintit încă din aprilie un grup de asociații de sprijin din Maroc, care au cerut autorităților un “răspuns de urgență”.
În toate țările, încetinirea activității în anumite instituții, închiderea de firme, centre culturale sau sportive și a școlilor au blocat posibile căi de scăpare pentru victime, deja slăbite de insecuritatea economică și socială determinate de virus.
În Brazilia, 648 de femei au fost ucise în primul semestru din 2020, o creștere de 1,9% față de aceeași perioadă din 2019, potrivit Forumului brazilian pentru siguranță publică (FBSP). Guvernul, care susține că este la curent cu această problemă, a lansat o campanie pentru a încuraja depunerea de plângeri, dar măsurile de susținere a victimelor sunt insuficiente, consideră organizația.
La nivel mondial, doar o țară din opt a adoptat măsuri pentru a atenua efectele pandemiei asupra femeilor și fetelor, atenționează ONU Femei. Din cauza restricțiilor sanitare, mobilizarea pentru 25 noiembrie, Ziua internațională de eliminare a violențelor împotriva femeilor, rămâne incertă.
Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24
Urmărește pagina noastră de Twitter, Odnoklassniki, Tumblr și Reddit